[pso] [Vim tips] Multiple file editing

Alexandru Juncu alexandru.juncu at cs.pub.ro
Wed Apr 20 20:15:27 EEST 2011


Salut.

Scuze că am sărit o săptămână, dar revin cu ceva ce vă este util nu
numai în programare ci în editare generală de text
.
Dacă aveți de editat mai multe fișiere, puteți să deschideți instanțe
separate de vim și să puneți procesele în background si apoi să
reveniți la ele. Dar nu este deloc eficient, pentru că nu puteți copia
linii dintr-un fișier în altul. Vim oferă două abordări pentru fișiere
multiple:
* tabs
* split screens

Pentru a crea un tab nou, se folosește comanda ":tabnew", după care
puteți să ":e my_other_file", sau mai direct ":tabnew my_other_file".
Aveți ambele fișiere deschise, unul pe ecranul actual și celelate în
fundal și puteți naviga între ele cu ":tabnext" și ":tabprevious"
(pentru ultima, ":tabp" also works). Mai ușor de navigat între tab-uri
este "gt" și "gT" pentru next și previous.

Split screen-urile împart ecranul în mai multe ferestre (duh),
orizontal sau vertical. ":split" și "vsplit" sunt comenzile, dar sunt
mai ușor de folosit folosind CTRL+w+Comandă.

CTRL+w+v împarte fereastra vertical (se ține simultan control și tasta
'w' și apoi se apasă v)
CTRL+w+s împarte fereastra orizontal
CTRL+w+w navigează între ferestre


Tab-urile și split-urile pot fi folosite simultan. De exemplu, avem
două programe similare pe care vrem să le comparăm, și avem într-un
tab fișierele sursă, în câte un split vertical și în celălalt
fișierele header.

Vim poate porni din prima cu mai multe fișiere deschise.  "vim file1
file2 file3" ar deschide fișierele în buffer-e (greu de folosit).
Dar "vim -p file1 file2 file3" ar deschide fiecare fișier în câte un
tab. Exemplu de caz util: "vim sci.[ch]".
"vim -o file1 file2" și "vim -O file1 file2" va deschide cele două
fișiere în ferestre orizontale, respectiv verticale.


I hope this hope this has been informative and would like to thank you
for reading.


More information about the pso mailing list