[so] Tema 3 - Simulator de memorie virtuală

Razvan Deaconescu razvan.deaconescu at cs.pub.ro
Wed Apr 6 19:14:35 EEST 2011


Salut!

Găsiți pe wiki[1] enunțul, precizările și link-uri la resursele aferente
temei 3 de SO - Simulator de memorie virtuală.

Tema își propune realizarea unui simulator de memorie virtuală prin
implementarea unei biblioteci partajate/dinamice care să ofere
facilități de demand paging & swapping.

Vă recomandăm ca, **înainte de a începe implementarea temei**, să vă
acomodați cu noțiunile și conceptele legate de memorie virtuală așa cum
este precizat și aici[2]. Din experiența anilor trecuți, o bună parte
din dificultatea realizării temei constă din înțelegerea și aprofundarea
conceptelor legate de memorie virtuală.

Pe moment sunt disponibile testele pe Linux. Testele pe Windows vor fi
disponibile până cel târziu la sfârșitul acestui week-end. Integrarea în
vmchecker va fi realizată în perioada următoare. Voi anunța pe listă
când va fi disponibil upload-ul.

Pentru observații, sugestii puteți edita direct pagina de wiki aferentă
temei. Trebuie să fiți autentificați. Pentru întrebări, neclarități sau
suport folosiți lista de discuții. Pentru a facilita răspunsul la
neclarități, vă recomandăm să folosiți indicațiile de utilizare a listei[3].

Pentru a urmări actualizarea enunțului temei, vă recomandăm să vă
abonați la feed-ul de teme de casă[4].

Deadline-ul temei este miercuri, 20 aprilie 2011.

Happy hacking,
Răzvan

[1] http://elf.cs.pub.ro/so/wiki/teme/tema-3
[2] http://elf.cs.pub.ro/so/wiki/teme/tema-3#recomandari
[3]
http://elf.cs.pub.ro/so/wiki/resurse/lista-discutii#mailing-list-guidelines
[4]
http://elf.cs.pub.ro/so/wiki/feed.php?mode=list&ns=teme&linkto=diff&content=diff&num=5


More information about the so mailing list